Reglementări organizaţionale şi legislative în afaceri

afaceri

Cele mai multe jurisdicții specifică formele de proprietate pe care o afacere le poate lua, creând un set de legi comerciale pentru fiecare tip.

Factorii majori care influențează modul în care este organizată o afacere sunt de obicei:

  • Dimensiunea și domeniul firmei de afaceri și structura acesteia, gestionarea, și dreptul de proprietate, analizate pe larg în teoria firmei. În general, o afacere mică este mai flexibilă, în timp ce întreprinderile mari, sau cele cu proprietate mai largă sau mai multe structuri formale, vor tinde de obicei să fie organizate ca societăți pe acţiuni sau (mai rar) parteneriate. În plus, o afacere care dorește să obţină bani pe o piaţă de capital sau să fie deținută de o gamă largă de oameni va trebui de multe ori să adopte o anumită formă juridică în acest sens.
  • Sectorul și țara. Întreprinderile cu scop lucrativ privat sunt diferite de organismeşe aflate în proprietatea guvernului. În unele țări, anumite întreprinderi sunt obligate prin lege să fie organizate în anumite moduri.
  • Societate cu răspundere limitată (SRL), parteneriate cu răspundere limitată, precum și alte tipuri specifice de organizare a afacerilor protejează proprietarii sau acționarii acestora de eșecul în afaceri prin derularea afacerii sub o entitate juridică separată, cu anumite protecții juridice. În schimb, întreprinderile neconstituite în societăți pe acţiuni sau persoane care lucrează pe cont propriu nu sunt de obicei atât de protejate.
  • Avantaje fiscale. Diferite structuri sunt tratate în mod diferit în legislația fiscală, și pot avea avantaje din acest motiv.
  • Cerințe de prezentare a informațiilor și de conformitate. Diferite structuri de afaceri pot fi obligate să facă mai mult sau mai puțin publice informațiile (sau să le raporteze autorităților competente), și pot fi obligate să respecte diferite norme și reglementări.

Multe companii sunt operate prin intermediul unei entități separate, cum ar fi o societate sau un parteneriat (cu sau fără răspundere limitată). Cele mai multe jurisdicții permit persoanelor să organizeze o astfel de entitate prin depunerea unor documente charter la secretariatul de stat relevant sau echivalent, respectând anumite obligații specifice. Relațiile și drepturile legale ale acționarilor, partenerilor cu răspundere limitată, sau membrilor, sunt reglementate parțial de documentele charter și parțial de legea jurisdicției în care se organizează entitatea. În general, acționarii într-o societate, parteneri cu răspundere limitată într-o societate în comandită simplă, și membrii într-o societate cu răspundere limitată, sunt protejaţi de răspunderea personală pentru datoriile și obligațiile entității, care este tratată din acest punct de vedere ca o "persoană" separată. Acest lucru înseamnă că dacă nu există o abatere, bunurile proprii ale proprietarului sunt puternic protejate prin lege în cazul în care afacerea nu reușește.

În cazul în care două sau mai multe persoane dețin o afacere împreună, dar nu au reușit să organizeze o formă mai specializată de activitate, acestea vor fi tratate ca un parteneriat general. Condițiile unui parteneriat sunt parțial reglementate printr-un acord de parteneriat în cazul în care este creat vreunul, și parțial de legea jurisdicției în care se află parteneriatul. Nu sunt necesare documente sau depozit bancar pentru a crea un parteneriat, și nici un acord, relațiile și drepturile legale ale partenerilor vor fi guvernate în întregime de legea jurisdicției în care se află parteneriatul. O singură persoană care deține și conduce o afacere este cunoscută ca unic proprietar, indiferent dacă acea persoană o deține în mod direct sau prin intermediul unei entități organizate în mod oficial.

Este recomandabil să se ia în considerare câţiva factori relevanți  în decizia privind modul de opereze a unei afaceri:

  • Partenerii îm general într-un parteneriat (altele decât o societate cu răspundere limitată), plus oricine care deţine personal și operează o afacere fără a crea o entitate juridică separată, sunt personal răspunzători pentru datoriile și obligațiile în afaceri.
  • În general, societățile sunt obligate să plătească impozit la fel ca persoanele fitice. În unele sisteme de impozitare, acest lucru poate da naștere la așa-numita dublă impunere, pentru că în primul rând se plătește impozit pe profit, iar apoi, când corporația distribuie profiturile sale proprietarilor, persoane fizice trebuie să includă dividendele în venitul lor în momentul finalizării declarațiilor fiscale personale, moment în care se impune un al doilea nivel de impozit pe venit.
  • În majoritatea țărilor, există legi care tratează societățile mici diferit de cele mari. Acestea pot fi scutite de anumite cerințe legale sau fiscale, au proceduri simplificate în domenii specializate, și au un tratament fiscal ușor diferit, simplificat, avantajos.
  • O socitate devine publică printr-un proces cunoscut sub numele de o oferta publica initiala, care înseamnă că o parte din afaceri va fi deținută de către persoane externe. Acest lucru necesită organizare ca o entitate distinctă, și conformitatea cu un set mai strict al legilor și procedurilor. Cele mai multe entități publice sunt societăți care au vândut acțiuni, dar din ce în ce mai des există şi SRL-uri publice care vând părţi sociale (uneori numite acţiuni), și alte entități mai exotice, precum și, de exemplu, trusturi de investiții imobiliare în SUA, și fonduri închise de investiții în Marea Britanie. Un parteneriat general nu poate deveni public.